Hidroizolatii

Hidroizolatii

Solutii complete de hidroizolatii

Una dintre cele mai importante componente ale unei cladiri este izolatia fata de diferiti factori, sau medii, ce pot provoca daune sau neconcordante in buna functionare a constructiei.
Hizo va ofera consultanta si expertiza necesara sa va protejati complet cladirea, aducand in piata din Romania solutii complete de hidroizolatii.

Hidroizolatii executate de Hizo

Asigura trăinicia si funcționalitatea oricărei clădiri cu sistemele

Unul dintre elementele cele mai răspândite pe pământ este apa, astfel ca lucrările de hidroizolaţii reprezintă o etapă critică în construirea oricărei clădiri sau incinte subterane sau la suprafaţa solului.
Apa nu se prezintă doar ca râuri sau lacuri. Este prezentă în aer sub formă de vapori, cade pe pământ sub formă de ploaie sau zăpadă şi există în sol ca pânză freatică sau apă de infiltraţie. Practic, nu există nicio zonă în care să se poată construi o clădire fără a fi hidroizolată.

De ce sunt importante lucrările de hidroizolaţii?

Rezistenţa oricărei clădiri este dată de fundaţiile şi structura sa de rezistenţă. Dacă acestea se deteriorează, apar fisuri sau se macină, clădirea îşi va pierde rezistenţa şi, în timp, apare pericolul prăbuşirii acesteia. Acestea sunt riscurile la care este supusă o clădire fără lucrări de hidroizolaţii încorporate în etapele de construcţie.
Apa se infiltrează pe oriunde, iar, în timp, poate măcina cele mai rezistente materiale: betonul se fisurează, metalele ruginesc, iar lemnul putrezeşte. În subsoluri pot apărea inundaţii. Sub acoperişuri poate apărea igrasia şi, mai grav, mucegaiul. Toate acestea nu doar că deteriorează construcţia în sine, dar pun în pericol sănătatea şi chiar viaţa celor care locuiesc sau muncesc acolo.

Unde se aplică hidroizolatia?

În funcţie de tipul de construcţie se va alege un sistem de hidroizolaţii care oferă protecţie maximă împotriva pătrunderii apei. Pentru structuri complet subterane, precum tunelurile de metrou, se realizează anveloparea acestuia completă în materiale hidroizolante. Pentru bazine de înot şi piscine exterioare se realizează de asemenea lucrări speciale de hidroizolare, atât pentru a preveni pierderile de apă, cât şi pentru a împiedica poluarea chimică a apei cu substanţe din sol sau structura de rezistenţă a bazinului.
În cazul clădirilor pentru locuit sau de birouri, hidroizolaţia se execută la fundaţii şi sub acoperiş sau pe terasă, după caz. Pentru fiecare dintre aceste lucrări de impermeabilizare, există diferite tipuri de materiale şi proceduri de lucru pentru a garanta o hidroizolaţie de calitate, rezistentă în timp.

Câte tipuri de hidroizolaţii există?

Sistemul de hidroizolaţie se alege în funcţie de mai multe criterii: locul unde se face impermeabilizarea (subsol, acoperiş, piscină), tipul de substrat pe care se va aplica stratul de impermeabilizare şi destinaţia obiectivului hidroizolat. Astfel, de-a lungul timpului, specialiștii în hidroizolaţie au observat comportarea diferită a unor materiale la mediul în care au fost instalate şi astfel s-a dezvoltat o gamă largă de produse şi sisteme de impermeabilizare.
După starea în care se găsesc şi tipul de aplicare, hidroizolaţiile se împart în patru categorii principale:


1. Hidroizolaţie rigidă – constă din tencuieli speciale, care au o componenţă specifică din punct de vedere al dozajelor de materii prime şi aditivi. Acestea se aplică printr-un procedeu numit sclivisire pe fundaţii. Hidroizolaţiile din tencuială pot fi aplicate numai pe beton şi pe suprafeţe mici, deoarece sunt susceptibile la deformare, ducând la apariţia de fisuri în hidroizolaţii. Acest sistem nu se poate utiliza pe substrat de zidărie, întrucât se aplică în strat subţire (de aproximativ 2 mm) şi cedează foarte uşor la şocuri şi denivelări.


2. Hidroizolaţie elastică – acest tip de hidroizolaţie este foarte des utilizat de specialişti în lucrările de impermeabilizare. Se poate aplica într-un singur strat sau în mai multe straturi, în funcţie de soluţia utilizată. Sistemele de hidroizolaţii elastice constau din hidroizolatii aplicate cu produse lichide,membrane bituminoase cu elasticitate ridicata.
O altă variantă de sistem de hidroizolaţii elastice este membrana PVC. Acest material are avantajul că nu este toxic şi poate fi utilizat inclusiv pentru locaţii pe unde trece apă potabilă, sau pentru bazine de înot şi piscine, unde apa trebuie protejată de contaminarea cu compuşi chimici sau organici.
Avantajul hidroizolaţiilor elastice este rezistenţa la rupere, flexibilitatea la întindere şi buna rezistentă în timp, sub influenţa factorilor de mediu (variaţii de temperatură, raze ultraviolete, precipitaţii, etc.).


3. Hidroizolaţie plastică – faţă de sistemele de hidroizolaţii elastice, în care un suport (membrană) cu flexibilitate la rece ridicata, au o durata de viata mult mai mica decat hidroizolatii cu deformare elastica.
Este o modalitate de impermeabilizare recomandata in special pentru suprafeţele orizontale. Fiind o substanţă semi-lichidă, masticul se mulează foarte bine inclusiv pe imperfecţiunile şi deformaţiile stratului de bază.
Aplicarea se realizează cu pensula, în mai multe straturi, până se ajunge la o grosime finală de 6-10 mm. Aceasta este o soluţie rapidă pentru reparaţii de urgenţă ale unor zone deteriorate în hidroizolaţia existentă, în special datorită aplicării ușoare.


4. Hidroizolaţii lichide – Hidroizolatiile lichide pot fi incadrate in mai multe categorii(Poliuretanice, Acrilice etc.).Acestea se pot monta in diferite proiecte dar sunt conditionate de stratul suport.Daca acesta nu este pregatit corespunzator si nu se respecta normele de aplicare(temperatura optima,grosime,timp de uscare intre straturi) pot aparea infiltratii intr-un timp foarte scurt.Chiar daca de cele mai multe ori par cel mai simplu de aplicat, in realitate aplicarea lor corect dureaza mai mult decat alte tipuri de hidroizolatii.

Cum se realizează hidroizolaţiile?

Fiecare tip de hidroizolaţie prezentată mai sus are o modalitate specifică de aplicare, cu grade diferite de complexitate. Pentru hidroizolaţiile plastice şi cele lichide, aplicarea este Prin pensulare, gletiera sau mecanizat. Pentru sistemele de impermeabilizare elastică, cele mai durabile şi des utilizate de specialişti, procedura de lucru necesită folosirea de personal calificat, cu experienţă în domeniu.
Este important de ştiut că cel mai bun moment pentru realizarea unei hidroizolaţii durabile este atunci când clădirea este în construcţie, iar echipa tehnică are acces la structura de rezistenţă expusă, adică la „scheletul” clădirii. Lucrările ulterioare de reparaţii şi refacere a hidroizolaţiei deteriorate sau greşit instalate sunt mult mai dificile şi costisitoare.

Contaţi pe experienţa şi profesionalismul echipei Hizo!

Oferim solutii complete de hidroizolatii

Pentru specialiştii de la Hizo, sistemele de hidroizolare nu au secrete. Ei pot aprecia în mod corect starea hidroizolaţiei existente sau tipul de impermeabilizare adecvat, în funcţie de materialele de construcţie şi destinaţia structurii. Pentru lucrările la care ne angajăm, folosim numai materiale de cea mai bună calitate de la furnizorii noştri, companii internaţionale cu o foarte bună reputaţie pe plan mondial.
Vă punem la dispoziție cunoștințele si experienţa acumulată de echipele noastre de tehnicieni pentru orice fel de proiect de hidroizolaţie, oricât ar fi de complex. Vă aşteptăm mesajele pe e-mail şi la telefon şi vă garantăm cele mai performante si durabile sisteme de hidroizolaţii, in conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale si cu angajamentul Hizo pentru calitate si funcționalitate.